COMUNICAT DE PRESĂ: Industria ospitalității: Vor fi create grupuri de lucru ministeriale pentru susținerea domeniului

În cadrul unei dezbateri organizate la Craiova de Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), s-a decis crearea unor grupuri de lucru la nivelul mai multor ministere pentru identificarea celor mai eficiente măsuri de susținere a industriei ospitalității. FPIOR subliniază urgența implementării de măsuri economice și financiare pentru a asigura supraviețuirea unui sector puternic afectat de restricțiile impuse în contextul pandemiei​​.

Secretariat FPIOR
07.12.2021
Reprezentanți ai Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România.

Craiova, 07 decembrie: La nivelul mai multor ministere vor fi create în perioada următoare  grupuri de lucru pentru identificarea, împreună cu industria ospitalității, celor mai eficiente măsuri de susținere a industriei ospitalității.

Aceasta este cea mai importantă concluzie a dezbaterii organizate astăzi la Craiova de Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) cu participarea reprezentanților Executivului și ai autorităților locale.

Dezbaterea a avut loc în condițiile în care din luna martie a anului trecut industria ospitalității nu a funcționat nici măcar o zi fără restricții. Conform FPIOR, implementarea de măsuri de susținere, atât prin reevaluarea și modificarea restricțiilor actuale care afectează domeniul, ca și prin promovarea unor măsuri reale de sprijin economic și financiar reprezintă o urgență maximă pentru supraviețuirea industriei.

Prezent la eveniment, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, dl. Marius Budăi, a subliniat că alături de măsuri precum prelungirea valabilității voucherelor de vacanță până la 31 decembrie 2022, introducerea de vouchere noi pentru 2022 și prelungirea șomajului tehnic până la 31 martie, se discută și prelungirea programului de funcționare al magazinelor și restaurantelor. Un grup de lucru comun cu Inspectoratul pentru Muncă și specialiști HoReCa va fi creat pentru a aborda dificultăți concrete ale industriei HoReCa.

La rândul său, dl. Florin Spătaru, ministrul Economiei, a declarat că trebuie evaluate provocările industriei ospitalității în viitor și organizate politicile de competitivitate astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea și reziliența sectorului.

Dl, Levente Vass, secretar de stat în Ministerul Sănătății a subliniat că se susține utilizarea certificatului verde ca modalitate de a facilita mişcarea liberă și că noi dezbateri sunt necesare pentru o colaborare cât ma bună cu industria ospitalității.

Primarul municipiului Craiova, D-na Lia Olguța Vasilescu a punctat faptul că autoritățile locale sunt interesate de susținerea acestei industrii și în special în  acest context,de eliminarea restricțiilor de oră de funcționare pentru restaurante”

Reprezentanta industriei ospitalității, D-na Corina Macri, președinte FPIOR a declarat: „Industria ospitalității cere șansa de a aduce oamenii într-un mediu controlat (cu 85% din personal vaccinat), evitând, astfel, ca aceștia să se întâlnească într-un mediu clandestin, greu de controlat, fără certificat verde, fără distanțare etc. Apreciez astfel deschiderea și interesul autorităților centrale și locale pentru sprijinirea industriei ospitalității. Este nevoie de soluții urgente deci  așteptăm crearea grupurilor de lucru ministeriale anunțate azi cât mai curând pentru a putea avea primele intalniri cât mai repede, astfel încât să avem și măsuri de sprijin implementate cât mai rapid. O problemă acută în prezent este, de exemplu,  deconectarea multor companii din HoReCa de la utilități și sper ca această măsură să poată fi suspendată cât mai rapid. Noi, ca industrie a ospitalității, nu mai avem timp, ajutorul trebuie să vină acum!”.

Conducerea FPIOR  le-a prezentat în această ocazie autorităților competente mai multe solicitări ale industriei, precum renunțarea la limitarea programului de funcționare până la 21 și revenirea la program normal pentru deținătorii de certificat verde, eliminarea restricției de funcționare a restaurantelor și sălilor de evenimente cu capacitate de 50% și reluarea organizării de evenimente private cu persoane ce dețin certificat verde (toate solicitările pot fi consultate în documentul atașat).

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) reprezintă companii mici și medii din industria ospitalității la nivel national. FPIOR este compusă din 8 asociații locale și regionale ce reunesc peste 500 de societăți din industria HORECA din România. Acestea au o cifră de afaceri cumulată de peste 400 de milioane de euro și peste 11.000 de angajati.

FPIOR sustine dialogul transparent cu autoritățile din România cu scopul consolidării unui climat de afaceri predictibil și sustenabil pentru dezvoltarea industriei ospitalității românești, cu beneficii importante la nivel economic și social.