Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că și clienții vor suporta, alături de industrie, nota de plată pentru creșterea TVA-ului de la 5 la 9% pentru HoReCa, măsură pregătită de coaliția de guvernare.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității consideră propunerea Ministrului de Finanțe Adrian Câciu de creștere a TVA-ului pentru sectorul HORECA de la 5 la 9% ca fiind extrem de nocivă pentru sectorul HORECA, un sector greu încercat, care se străduie să își revină după impactul negativ al pandemiei COVID și este astăzi și sub presiunea unei crize uriașe de personal și de acces la materii prime.
“Industria ospitalității este astăzi extrem de vulnerabilă din cauza restricțiilor ultimilor 2 ani, care au împiedicat sectorul HORECA să lucreze la 100% capacitate, dar și din cauza crizei de personal și a creșterii prețurilor la materiile prime. Toate acestea au un impact negativ de importanță majoră asupra industriei și în acest context avem nevoie de sprijinul Guvernului, avem nevoie de soluții, nu avem nevoie de o altă problemă”, a declarat Ruxandra Stoica, vicepreședinte al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității (FPIOR).
Aceasta puncteză că industria a fost deja nevoită să mărească prețurile pentru consumatorul final din cauza creșterii prețurilor materiilor prime și din păcate, clientul va suporta, alături de industrie, într-un final, nota de plată pentru o creștere a TVA-ului ce vine peste toate creșterile anterioare.
Puteți citi articolul integral pe site-ul Antena3, AICI.
FPIOR în Adevărul despre termenul de valabilitate al voucherelor de vacanţă emise anii precedenţi
În perioada ianuarie – mai 2022 au fost emise 19.768.895 de vouchere de vacanţă, în valoare de 943,831 milioane de lei, echivalentul a 190 de milioane de euro. Estimativ,pentru tot anul 2022 vor fi emise vouchere în valoare de 350 de milioane de euro.
Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) informează publicul despre termenul final de valabilitate pentru voucherele de vacanţă emise în anii precedenţi. La data de 30 iunie a.c. se încheie perioada până la care voucherele de vacanţă emise în anii precedenţi mai pot fi utilizate pentru rezervări direct la locaţiile de cazare sau pot fi aduse la agenţiile de turism, pentru achiziţia de vacanţe sau pachete de servicii turistice ce se vor putea apoi derula în orice altă perioadă ulterioară.
„Data de 30 iunie 2022 reprezintă un termen final până la care mai pot circula tichetele de vacanţă emise în anii anteriori. Le recomandăm românilor să se adreseze agenţiilor de turism licenţiate, unde au posibilitatea să achiziţioneze pachete turistice complete, pentru orice perioadă din acest an sau din anii următori, pachete ce pot include, pe lângă minim o noapte de cazare, şi servicii de masă în restaurante, servicii de tratament sau SPA, excursii şi tururi opţionale, bilete de tren sau de avion în România, bilete la festivaluri sau evenimente, bilete la atracţii turistice etc. În paralel, posesorii de tichete de vacanţă pot utiliza voucherele de vacanţă emise în acest an, în cazul în care sumele au fost deja virate pe card. La ora actuală, voucherele de vacanţă reprezintă cel mai important motor de promovare a destinaţiilor turistice din România, deşi indirect. Circulaţia turistică în destinaţiile româneşti, serviciile de cazare şi de servire a mesei în restaurantele din România, intrările la obiective turistice din România au fost şi sunt puternic dinamizate şi susţinute de tichetele de vacanţă.”, a declarat Corina Martin, Secretar General Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România.
FORBES despre parteneriatul între Asociația Aeroporturilor și FPIOR
Asociația Aeroporturilor din România (AAR) și Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România vor încheia un parteneriat pentru a determina creșterea numărului de pasageri și turiști străini către destinații turistice din România.
Prin acest parteneriat, cele două entități vor să disemineze în aeroporturi materiale de informare și promovare turistică și să atragă mai multe curse aeriene internaționale către destinațiile de vacanță din România.
”Fără o campanie concentrată pentru incoming (aducerea de turiști străini), industria ospitalității din România nu poate crește contribuția la PIB numai din circulația de tichete de vacanță. Nu i se poate cere industriei HORECA să aducă aport la încasări și venituri în bugetul statului și să își crească serviciile și investițiile, fără nici un suport în promovarea și susținerea destinației România”, a declarat președintele AAR, David Ciceo.
Ghid FPIOR pentru un consum energetic mai eficient, în Ziarul Financiar
Creşterea costurilor la energie are un impact major asupra businessurilor din ospitalitate, iar iarna aceasta se anunţă una grea din punct de vedere al costurilor, ceea ce va pune o presiune şi mai mare pe operatorii economici. Conform unui studiu realizat în SUA, resturantele folosesc de trei ori mai mult curent pe metru pătrat decât oricare altă companie.
Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România a elaborat un ghid cu sfaturi pentru un consum energetic mai eficient adresat industriei ospitalităţii. Circa 35% din factura lunară la energie este reprezentată de gătitul mâncării din resturante, iar înclăzirea, ventilarea şi aerul condiţionat reprezintă circa 28% din costurile cu energia. Restul facturii este împărţit între echipamentele de igienă şi salubritate, lumini şi frigidere şi congelatoare.
„La FPIOR suntem dedicaţi creării unei comunităţi de profesionişti care să găsească şi să implementeze cele mai bune soluţii pentru industria ospitalităţii, nu doar apărându-i interesele în discuţiile cu autorităţile dar şi creând noi oportunităţi şi platforme pentru ca jucătorii din industrie să fie mai eficienţi şi să ofere produse şi servicii de cea mai înaltă calitate utilizatorului final. Prin acest ghid venim în sprijinul jucătorilor din piaţă, care, inevitabil, au fost şi vor fi în continuare afectaţi de creşterea preţurilor la energia electrică. Chiar şi cu plafonările ce vor veni şi cu schema de ajutor pentru industrie pe care chiar astăzi le discutam la Guvern cu autorităţile, un consum eficient al energiei este imperios necesar.”, a declarat Valentin Şoneriu, Preşedintele FPIOR.
Puteți citi articolul integral în Ziarul Financiar,AICI.
Președintele Federației Patronatelor din Industria Ospitalității, Valentin Șoneriu, interviu PRO TV
Președintele Federației Patronatelor din Industria Ospitalității, Valentin Șoneriu, a discutat despre starea industriei ospitalității din 2022, activitatea federației și a oferit sfaturi pentru tineri anterprenori, într-un interviu în exclusivitate pentru protv.ro.
„FPIOR este dedicată creării unei comunități de profesioniști pe care să ne putem baza că găsește cele mai bune soluții pentru industria noastră, nu doar apărându-i interesele în discuțiile cu autoritățile dar și creând noi oportunități și platforme pentru ca jucătorii din industrie să fie mai eficienți și să ofere produse și servicii de cea mai înaltă calitate utilizatorului final. Ne bazăm pe dorința de îmbunătățire și de dezvoltare continuă a membrilor din patronatele FPIOR și dorim să le oferim resursele necesare pentru acest lucru.”, a declarat acesta.
Valentin Șoneriu punctează nevoia de reprezentativitate la nivel național și de apărare a intereselor jucătorilor mici și medii care reprezintă peste 80% din industria HoReCa. „Federația este reprezentativă pentru întreaga industrie a ospitalității din România. Reprezintă patronatele locale la nivel național și apără intereselor jucatorilor mici si medii, o comunitate de specialiști cu experiență largă în industria ospitalității ce pot oferi bune practici, soluții, comentarii pertinente etc.” declară acesta.
Deși Federația Patronatelor din Industria Ospitalității este cel mai nou jucător din industrie, aceasta reprezintă patronate locale puternice, cu istorie, de peste tot în țară, cu acoperire largă, fiind cea mai avizată federație pentru industria ospitalității.
Asociația Aeroporturilor din România și Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România au semnat un acord de parteneriat
Un “Coffee Break cu presă – AVIAȚIE și TURISM” a avut loc ieri, 23.08.2022, în Stațiunea Venus, cu ocazia Adunării Membrilor Asociației Aeroporturilor din România, ce se derulează, pentru al 7-lea an consecutiv, pe litoralul românesc, la Mera Resort, Venus.
150 de participanți ce reprezintă Aeroporturile din România, precum și autoritățile și instituțiile cu atribuții în aviație (ROMATSA, Autoritatea Aeriană Civilă din România, Ministerul Transporturilor etc.), companii aeriene și companii private ce operează pe aeroporturi, s-au reunit pentru a analiza cifrele circulației aeriene din 2022 față de 2020, precum și problemele și oportunitățile de dezvoltare a traficului aerian.
Președintele AAR, Director General al Aeroportului Cluj, Dl. David Ciceo, a prezentat datele cu care s-a încheiat anul 2021, în aviația civilă din România. 11 milioane de pasageri în zbor pe aeroporturile românești în anul care a trecut, adică o creștere cu 40% față de dezastruosul an 2020.
Cu această ocazie, Asociația Aeroporturilor din România și Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România au agreat un acord de parteneriat pentru a determina atragerea și creșterea numărului de pasageri și turiști în zbor către destinații turistice din România, în scop de afaceri sau de vacanță.
„AAR a anunțat 11 milioane pasageri în zbor pe primele 7 luni din 2022 – o creștere fantastică, până aproape la nivelul 2019. Ținând cont că 85% din aceasta circulatie aeriană provine din zboruri externe, aveți explicația scăderii numărului de turiști români în vacanță în România în acest an. Fără o campanie concentrată pentru INCOMING (aducerea de turiști străini), Industria Ospitalității din România nu poate crește contribuția la PIB, numai din circulația de tichete de vacanță. Nu i se poate cere industriei HORECA să aducă aport la încasări și venituri în bugetul statului și să își crească serviciile și investițiile, fără nici un suport în promovarea și susținerea destinației ROMÂNIA! În ceea ce privește Acordul de parteneriat FPIOR – AAR, începând de acum, pe aeroporturile din România, pasagerii vor regăsi materiale de informare și promovare, puse la dispoziție de Asociațiile locale de turism membre FPIOR, împreună cu Organizațiile de Management de destinație locale sau județene, pentru că în prezent asemenea materiale utile lipsesc! În plus, ceea ce ne interesează cel mai mult este ca, împreună cu Directorii Aeroporturilor din România și autoritățile locale și în coordonare cu Ministerul Transporturilor și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, să atragem la discuții companii aeriene și turoperatori străini, împreună cu care să aducem mai multe zboruri către destinațiile de vacanță din România, în mod special adresate piețelor externe, pentru atragerea de turiști străini.”, a detaliat Corina MARTIN, Secretar General FPIOR și Președinte de onoare RESTO Constanța.
Călin COZMA, Președinte Executiv Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România / Președinte Organizația Patronală HORECA Transilvania, prezent la Venus, pentru semnarea parteneriatului cu AAR, adaugă: “Ne dorim să creștem mult circulația aeriană internă între destinații, de exemplu zboruri frecvente între Cluj și Constanța, dar și cu posibilitate de transport de la Aeroport către stațiuni. De asemenea, ne dorim să creștem numărul zborurilor dinspre țări europene către destinațiile de vacanță din România, pentru ca industria ospitalității din România să crească. Suntem onorați de semnarea Parteneriatului FPIOR – AAR. Vrem să ne ajutăm mai mult, reciproc, în condițiile în care statul face prea puțin pentru promovare.”
David Ciceo, Președinte Asociația Aeroporturilor din România/ Director General Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, punctează la rândul său: “Avem nevoie, pe aeroporturile din România, de parteneriat real cu industria Horeca locală și cu partenerii din industria ospitalității. Pasagerii pe care îi primim pe aeroporturi sunt, inevitabil, și turiști, dar de multe ori în călătorii de afaceri. Aceștia trebuie atrași să revină ca turiști, în vacanțe și circuite prelungite, și pentru asta, o strategie de promovare și de dezvoltare a interesului pentru vacanțe în România, trebuie gândită și pusă în practică, împreună. Avem mare încredere în Parteneriatul cu Federația Patronatelor din Industria Ospitalității FPIOR.”
Federația Patronatelor din Industria Ospitalitățîi reprezintă interesele câtorva mii de operatori din industria ospitalității din toată țara. FPIOR este dedicată creării unei comunități de profesioniști care să găsească și să implementeze cele mai bune soluții pentru industria ospitalității, nu doar apărându-i interesele în discuțiile cu autoritățile dar și creând noi oportunități și platforme pentru ca jucătorii din industrie să fie mai eficienți și să ofere produse și servicii de cea mai înaltă calitate utilizatorului final. Membrii Federației Patronatelor din Industria Ospitalității sunt patronatele locale HORETIM Timișoara, Horeca Transilvania (Cluj), Resto Constanța, Asociația Horeca Oltenia, Asociația HoReCa Bacău, Asociația Patronală Horeca Argeș, Asociația Ospitalității Bihor, Hore Că’N Maramu (Maramureș), Asociația HORECA Sibiu şi Organizaţia Patronală a Cârciumarilor Braşoveni.
FPIOR: proiectul de ordonanță propus de Ministerul de Finanțe va avea impact sever asupra industriei ospitalității din România!
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) atenționează că modificările aduse codului fiscal așa cum au fost publicate astăzi, 5 iulie, în proiectul de ordonanță propus de Ministerul de Finanțe vor avea un impact sever asupra industriei ospitalității din România! Conform proiectului de ordonanță privind modificarea Codului Fiscal publicat astăzi pe site-ul Ministerului Finanțelor, se propune creșterea TVA- ului de la 5% la 9% în HORECA. De asemenea, se propune abrogarea Legii 170 privind impozitul specific, ceea ce trece automat tot sectorul HORECA pe impozit pe venit, chiar dacă operatorii sunt sau nu sunt microîntreprinderi.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalitătii din România face APEL la toți parlamentarii României să ia în considerare faptul că, așa cum am spus public și săptămâna trecută, impactul sever asupra HORECA vine pe fondul tuturor celorlalte crize cu care ne confruntăm și ne-am confruntat ca industrie de peste 2 ani încoace. Considerăm că NU ESTE momentul pentru o impozitare crescută și pentru eliminarea unor facilități fiscale!
„Facem APEL la toți parlamentarii României să ia în considerare impactul sever pe care aceste măsuri îl vor avea în industria HORECA și să își asume politic că au adoptat măsuri ÎMPOTRIVA Industriei Ospitalității din România! Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) va face toate demersurile necesare și posibile pentru a se asigura că parlamentarii înțeleg impactul negativ al acestor măsuri asupra industriei și că vor corecta aceste propuneri, în sensul eliminării lor.” menționează Corina Martin, Secretar General FPIOR.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității reprezintă interesele câtorva mii de operatori din industria ospitalității din toată țara. FPIOR este dedicată creării unei comunități de profesioniști care să găseașcă și să implementeze cele mai bune soluții pentru industria ospitalității, nu doar apărându-i interesele în discuțiile cu autoritățile dar și creând noi oportunități și platforme pentru ca jucătorii din industrie să fie mai eficienți și să ofere produse și servicii de cea mai înaltă calitate utilizatorului final. Membrii Federației Patronatelor din Industria Ospitalității sunt patronatele locale HORETIM Timișoara, Horeca Transilvania (Cluj), Resto Constanța, Asociația Horeca Oltenia, Asociația HoReCa Bacău, Asociația Patronală Horeca Argeș, Asociația Ospitalității Bihor, Hore Ca’N Maramu (Maramureș), Asociația HORECA Sibiu şi Organizaţia Patronală a Cârciumarilor Braşoveni.
FPIOR: „Voucherele de vacanţă, motor important de promovare a destinațiilor turistice din România” Care este termenul de valabilitate pentru cele din anii precedenți?
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) informează publicul despre termenul final de valabilitate pentru voucherele de vacanță emise în anii precedenți. Aceste vouchere reprezintă un motor important pentru promovarea turismului în România și pot fi utilizate doar pentru vacanțe în țară. La data de 30 iunie a.c. se încheie perioada până la care voucherele de vacanţă emise în anii precedenţi mai pot fi utilizate pentru rezervări direct la locațiile de cazare sau pot fi aduse la agențiile de turism, pentru achiziția de vacanțe sau pachete de servicii turistice ce se vor putea apoi derula în orice altă perioadă ulterioară.
În perioada ianuarie – mai 2022 au fost emise 19.768.895 de vouchere de vacanţă, în valoare de 943,831 milioane de lei, echivalentul a 190 de milioane de euro.Estimativ, pentru tot anul 2022 vor fi emise vouchere în valoare de 350 de milioane de euro.
Atât instituţiile şi companiile de stat, cât şi firmele private pot acorda aceste vouchere angajaţilor, pentru emitere anuală timp de 5 ani, pentru perioada 2022-2026. Angajaţilor din mediul privat li se pot acorda legal vouchere în valoare de până la 6 salarii minime, spre deosebire de stat, unde voucherele de vacanţă sunt limitate la suma de 1.450 lei de persoană, pe an.
Corina Martin, Secretar General Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) oferă mai multe detalii:
„Data de 30 iunie 2022 reprezintă un termen final până la care mai pot circula tichetele de vacanță emise în anii anteriori. Le recomandăm românilor să se adreseze agenţiilor de turism licențiate, unde au posibilitatea să achiziționeze pachete turistice complete, pentru orice perioadă din acest an sau din anii următori, pachete ce pot include, pe lângă minim o noapte de cazare, și servicii de masă în restaurante, servicii de tratament sau SPA, excursii și tururi opționale, bilete de tren sau de avion în România, bilete la festivaluri sau evenimente, bilete la atracții turistice etc. În paralel, posesorii de tichete de vacanță pot utiliza voucherele de vacanţă emise în acest an, în cazul în care sumele au fost deja virate pe card.
La ora actuală, voucherele de vacanţă reprezintă cel mai important motor de promovare a destinațiilor turistice din România, deși indirect. Circulația turistică în destinațiile românești, serviciile de cazare și de servire a mesei în restaurantele din România, intrările la obiective turistice din România au fost și sunt puternic dinamizate și susținute de tichetele de vacanță.”, a declarat Corina Martin.
Reamintim că voucherele de vacanţă pot fi utilizate exclusiv pentru vacanţe în România și au determinat, de-a lungul timpului: reducerea evaziunii fiscale în turism, dublarea numărului de unităţi de cazare clasificate în ultimii 10 ani, refacerea forţei de muncă, reducerea consumului de medicamente, reducerea concediilor medicale şi relansarea turismului intern, ceea ce a contribuit direct și la creşterea calităţii serviciilor în turismul de incoming.
____________________
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității reprezintă interesele câtorva mii de operatori din industria ospitalității din toată țara. FPIOR este dedicată creării unei comunități de profesioniști care să găseașcă și să implementeze cele mai bune soluții pentru industria ospitalității, nu doar apărându-i interesele în discuțiile cu autoritățile dar și creând noi oportunități și platforme pentru ca jucătorii din industrie să fie mai eficienți și să ofere produse și servicii de cea mai înaltă calitate utilizatorului final. Membrii Federației Patronatelor din Industria Ospitalității sunt patronatele locale HORETIM Timișoara, Horeca Transilvania (Cluj), Resto Constanța, Asociația Horeca Oltenia, Asociația HoReCa Bacău, Asociația Patronală Horeca Argeș, Asociația Ospitalității Bihor, Hore Ca’N Maramu (Baia Mare), Asociația HORECA Sibiu şi Organizaţia Patronală a Cârciumarilor Braşoveni.
FPIOR obține promisiunea ANPC de a prelungi termenul de aplicare a noilor măsuri privind meniul restaurantelor
Specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), prin Ordinul nr. 201/2022, au decis introducerea unor măsuri de detaliere pe meniu a ingredientelor folosite în preparatele din restaurant.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România a purtat discuții extinse cu ANPC pe tema implementării noilor cerințe privind meniurile restaurantelor și a obținut sprijinul instituției în implementarea noilor măsuri, precum și prelungirea termenului de aplicare. Prelungirea termenului de implementare a noilor măsuri oferă răgaz jucătorilor din industrie atât pentru a discuta anumite puncte și a clarifica eventuale nelămuriri, precum și pentru a pune în aplicare noile meniuri.
„Activitatea noastră se vede! Mulțumim pentru înțelegerea și sprijinul ANPC în implementarea măsurilor de bună practică în industria noastră. Prin negocierea demarată în 08.11.2022, la întâlnirea cu conducerea ANPC, am obținut promisiunea prelungirii termenului de aplicare a noilor măsuri până în martie 2023.”, a menționat Călin Cozma, Președinte Executiv FPIOR.
Unităţile cu vânzare directă şi/sau la distanţă, cărora li se aplică prevederile Ordinului nr.201/2022 sunt: restaurante, braserii, pizzerii, berării, baruri, cafenele, fast-food inclusiv drive-in, unităţi tip bufet, rotiserii, unităţi cofetărie, patiserie, ceainării, terase/grădini de vară, unităţi pentru organizare evenimente.
Potrivit ANPC, prin acest Ordin se va indica, pe meniurile din restaurant, cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare; aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei, urmată de codul de numeric UE sau denumirea specifică. De asemenea, conform ordinului menţionat, trebuie indicată declaraţia nutriţională, care trebuie să cuprindă elemente precum: valoarea nutriţională exprimată în Kj şi kcal, cantităţile de grăsimi exprimate în grame, de acizi graşi saturaţi exprimată în grame, de zaharuri exprimată în grame şi de sare exprimată în grame.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității reprezintă interesele unui număr operatori din industria ospitalității din toată țara. FPIOR este dedicată creării unei comunități de profesioniști care să găseașcă și să implementeze cele mai bune soluții pentru industria ospitalității, nu doar apărându-i interesele în discuțiile cu autoritățile, dar și creând noi oportunități și platforme pentru ca jucătorii din industrie să fie mai eficienți și să ofere produse și servicii de cea mai înaltă calitate utilizatorului final.
Membrii Federației Patronatelor din Industria Ospitalității sunt patronatele locale HORETIM Timișoara, Organizația patronală Horeca Transilvania (Cluj), Resto Constanța, Asociația Horeca Oltenia, Asociația HoReCa Bacău, Asociația Patronală Horeca Argeș, Asociația Ospitalității Bihor, Hore Ca’N Maramu (Maramureș), Asociația HORECA Sibiu şi Organizaţia Patronală a Cârciumarilor Braşoveni, Asociația Patronală Costinești, Asociația Patronală Eforia Turistică, Asociația Patronală a Turismului din Delta Dunării, Asociația Patronală a Operatorilor de Plaje Mamaia Nord-Năvodari.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) – 8.11.2022
FPIOR lansează un ghid cu sfaturi pentru un consum energetic mai eficient, adresat jucătorilor din industria ospitalității
Un studiu realizat în SUA arată că restaurantele folosesc de 3 ori mai mult curent per metru pătrat ca orice altă entitate comercială. De asemenea, același studiu menționa că din totalul costurilor operaționale, costurile cu energia electrică ajung până la 5% din total.
Toate datele arată deci că pentru restaurante, această iarnă ce va veni, cu costuri crescute la energie dar și cu impredictibilitatea furnizării energiei electrice în Europa, va fi una dificilă. Federația Patronatelor din Industria Ospitalității vine cu un îndrumar pentru administratorii de restaurante ce își doresc să își eficientizeze consumul de energie.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității reprezintă interesele unui număr operatori din industria ospitalității din toată țara. FPIOR este dedicată creării unei comunități de profesioniști care să găseașcă și să implementeze cele mai bune soluții pentru industria ospitalității, nu doar apărându-i interesele în discuțiile cu autoritățile dar și creând noi oportunități și platforme pentru ca jucătorii din industrie să fie mai eficienți și să ofere produse și servicii de cea mai înaltă calitate utilizatorului final. Membrii Federației Patronatelor din Industria Ospitalității sunt patronatele locale HORETIM Timișoara, Organizația patronală Horeca Transilvania (Cluj), Resto Constanța, Asociația Horeca Oltenia, Asociația HoReCa Bacău, Asociația Patronală Horeca Argeș, Asociația Ospitalității Bihor, Hore Ca’N Maramu (Maramureș), Asociația HORECA Sibiu şi Organizaţia Patronală a Cârciumarilor Braşoveni, Hore Ca’n Maramu’, Horeca Sibiu, Asociatia Patronala Costinesti, Asociatia Patronala Eforia Turistica, Asociatia Patronala a Turismului din Delta Dunarii, Asociatia Patronala a Operatorilor de Plaje Mamaia Nord-Navodari.